Happy flu - Interesting

Povestea noastră de dragoste (special thanks to: Olimpiadele Comunicării)

Cu această ocazie vreau să vă impărtăşesc ce v-am promis cu două zile în urmă. Voi povesti despre "love story"... Totul a început cu o simplă idee: să facem împreună un film. Eu voi fi operatoarea, el va veni cu idei. Deşi am început realizarea filmului, până la urmă n-am terminat din cauza timpului: ne-am implicat împreună într-o campanie. Aveam foarte mult de făcut, şi n-am mai avut timp pentru filmări (dar suntem optimişti, şi sperăm că în viitorul apropiat vom reuşi să facem filmuleţul nostru). Din cauza campaniei am fost nevoiţi să petrecem mult timp împreună: şedinţe, întâlniri etc. Eu l-am considerat ca pe un bun coleg, care vine tot timpul cu idei bune, şi care ştie ce vrea şi cum poate să realizeze lucrul respectiv. Lângă campanie am participat şi la Olimpiadele Comunicării. Am observat că putem să lucrăm împreună, şi putem să realizăm ceea ce vrem. Aproape că n-a trecut o zi, fără să nu ne întâlnim - întâlniri pentru OC, pentru campanie... Da am fost colegi... până la preselecţii pentru OC... Călătoria spre Bucureşti şi înapoi ne-a ajutat să descoperim, că ne potrivim și altfel decât din punct de vedere profesional. De atunci am început să ieşim împreună, şi putem să zicem, că suntem foarte fericiţi! Olimpiadele Comunicării ne-a schimbat viaţa...

Love story în echipa DEEP 2.0

Două persoane din echipa noastră s-au îndrăgostit.... Despre cine sunt ei şi cum s-a întâmplat toată povestea, vom scrie puţin mai încolo. Până atunci nu ne-a rămas altceva decât să-i urăm noroc pentru ei...

Bucureşti - capitală drag ce eşti! (Reclame şi iar reclame...)

Bănuiesc, că după aţi citit titlul mă întrebaţi: "De ce iar despre Bucureşti?" Ştiu, că deja a trecut mai mult de o săptămână de la preselecţii, şi am şi mai scris despre capitala noastră, însă acum vreau să vă prezint aşa cum a văzut echipa noastră oraşul... La facultate ne învaţă să fiim prudenţi, şi să ne uităm mereu la ce se întâmplă în jurul nostru, că aşa face şi un bun specialist de PR: e interesat de tot. Ţinând cont la această idee, când am fost în Bucureşti, noi m-am uitat la reclame puse pe pereţi, pe panouri, la blocuri... unele mi s-au părut chiar şi interesante pentru că nu au fost obişnuite. Ca să vedeţi şi voi exact despre ce e vorba, vom alătura câteva poze despre reclamele şi afişele din capitală:

De ce nu va fii prezentă echipa DEEP 2.0 la conferinţe?

Se apropie conferinţele, mai este o zi. Păcat că echipa noastră nu poate să fie acolo, deşi ar merita să participăm la un astfel de eveniment. Suntem ocupaţi cu campania noastră reală... de scris comunicatele de presă, de realizat conferinţa de presă, de făcut teasingul, banner-uri etc etc... Avem şi noi de lucru şi din cauza asta pierdem conferinţele. Însă sperăm, că ne vedem la anul la Conferinţele Olimpiadelor Comunicării, până atunci vă ţinem curent cu campania noastră reală:
"5 + 5 = Reciclare"

Spun gesturile mai mult decât cuvintele?

Povestea care urmează a fost relatată de un reporter, care a participat într-o ocazie la o patrulă de antrenament simulată a poliţiei. Pentru a se conecta la atmosfera momentului, la şoldul său se odihnea un revolver de calibru 38, încărcat. Pe neaşteptate, un om a apărut dintr-un pâlc de tufişuri situat între două case.
Era un hippy înalt şi solid, cu mustaţă dezordonată, de tip Zapata. În mâna dreaptă avea o bâtă grea, de baseball. Când m-a văzut, a încetinit puţin, dar a continuat să înaiteze către mine. Avea trăsături de om meschin şi ticălos, cu o privire încruntată, mânioasă. S-a întors către mine, mânia i s-a strâns şi mai tare pe bâtă, ochii mă priveau ţintă, păşea hotărât, ameninţător.
Mi-am aranjat jacheta de la uniforma de poliţist, pe care o purtam, astfel încât să se vadă patul armei, în caz că ar fi fost nevoie. Este adevărat că m-ar fi putut bate măr cu bâta pe care o avea în mână, dar, în afară de privirea cruntă pe care mi-o arunca, nu mă ameninaţase încă în nici un fel. Întrebarea pe care mi-o puneam era dacă nu cumva tocmai lăsase vreo trei cadavre în urma lui, în vreuna dintre case. Jefuise pe cineva? Atacase vreo gospodină? Ce făcuse oare?
Ajunsese la o distanţă ameninţătoare, la numai un metru şi jumătate de mine. Tendoanele de la braţul drept i s-au încordat. Mâna mea se afla pe pistol. Când a ajuns chiar în dreptul meu, pe faţa lui a apărut prima rază de lumină din întreg comportamentul lui de până atunci: a zâmbit şi a trecut mai departe.
Pţiu! Fusesem cât pe ce să împuşc un băiat care nu avea altă vină decât aceea de a căuta un teren de baseball.
(Nancy L. Van Pelt: Secretele comunicării)

Feelings....

Deşi n-au trecut multe zile de la preselecţie, de când am fost în Bucureşti, eu ştiu un lucru: vreau înapoi. Mi-a plăcut foarte mult călătoria, oraşul, oamenii de acolo, într-un cuvânt atmosfera competiţiei. Pentru mine va rămâne o amintire frumoasă perioada aceea în care m-am pregătit pentru OC, pentru că am cunoscut 4 oameni minunaţi. Echipa DEEP 2.0 va rămâne mereu în inima mea. Deşi n-am trecut prin preselecţii, tot am câştigat. Am câştigat multă încredere în sine, optimism, speranţă.... şi ştiu, că echipa DEEP şi la anul va fi prezentă la OC....