Sentimente

Venind vorba de amintiri, echipă şi ce a mai rămas din ea... m-am gândit destul de mult despre experienţa pe care am avut-o atunci, şi ce ne preocupă pe fiecare în parte azi. E interesant cum la sfârşit parcă a pierit naivitatea, şi ne-am confruntat cu realitatea. Asta e, timpul te învaţă, că nu se rezumă totul la o realizare, căci aşa ar muri acel sentiment de a încerca şi a încerca din nou. Echipa există în minţile noastre, e acolo, şi sunt sigură că nu sunt regrete. Am învăţat multe de atunci, trebuie să ai o strategie pe termen lung, apoi disecată în paşi mărunţi pentru a obţine rezultatul dorit. Ideea în sine poate fi oricât de genială, dacă nu eşti atent la detalii când eşti pe punctul de a da lovitura, n-ai făcut altceva, decât să oferi acel produs pe gratis unei alte persoane, care ştie ce şi cum să facă. Să construieşti pe baze solide e o cale sigură. Noi ne-am asumat riscul de a fi mai verzi, mai cu capetele în nori. Dar n-am renunţat la vise nici azi, şi nu cred că o să vină vreodată ziua în care să spun nu mai pot...