Când voi fi mare, vreau să mă fac comunicator...

Olimpiadele Comunicării - un eveniment așteptat de mulți. În ultimul timp am fost total dezorientat, n-am știut ce să mai cred: e doar un brand strălucitor, care acoperă realitatea crudă a profesiei de comunicator (fie vorba de relaționist, de planner, de media buyer, ce brand manager sau de expertul în comunicarea politică), sau e însăși realitatea stălucitoare? Poarta fermecată care pe care bați și ți se deschide, poți păși pe tărumul fermecat al PR-ului, al publicității și alte tărumuri fermecate, fiecare cu vraja lui proprie. Sunt unii care cred despre domeniul comunicării că e locul ideal pentru a dezvolta o carieră de succes, unde poți străluci, unde poți fii creativ, și în final locul unde dacă dai dulceață de nucă pentru colegii nou veniți, înseamnă că ești super bun. Domeniul în sine e acoperit de o vălură de mister, și cred că această misteriozitate reușește să atragă tinerii. Unii habar n-au ce înseamnă PR, care e locul advertisingului în mixul de marketing sau în comunicarea corporatistă în general, știu doar că sună cool, și merită încercat. Tot puțini știu că în domeniu, dacă vrei să ajungi undeva, de obicei trebuie să lucrezi pestre program, să te stresezi dacă clientului va plăcea propunerea ta, și nu în ultimul rând locul, unde poți muri de infart la 3o și ceva de ani. S-ar putea ca eu să fiu prima persoană care spune acest lucru, și pe deasupra s-ar putea să fie o prostie, dar totuși spun cu o convingere adâncă, și o spun tot mai tare: Profesiile din domeniul comunicării din România trebuie demitizate!

Primele experiențe

Prima mea experiență despre Olimpiadele Comunicării aș putea descrie cu două cuvinte: ultimul moment. Mda ... nu asta era scopul să lăsăm totul pentru ultimul moment, dar așa a fost să fie. E clar, că am avut și noi motive pentru asta: în primul rând am avut probleme cu formarea echipei. Eu personal cred, că majoritatea echipelor au avut astfel de probleme...
La noi această problemă a fost chiar o experiență interesantă. Deși m-am gândit că ar fii bine să mergem la OC, până la urmă am renunțat de la această idee, pentru că pur și simplu n-am găsit oameni pentru formarea echipei.
Ideea de a participa la OC aparține lui Tovissy. El mi-a povestit despre competiție, că el deja avea experiențe de la anul trecut. Desigur am fost interesată, și i-am zis: de ce nu? Merită să încercăm!
Problema începea de la faptul că eram numai noi doi. Am început sa căutăm oameni. Am povestit colegilor despre concurs, dar toși pareau dezinteresați. Am scris e-mailuri pe groupuri, dar nimic. Am fost cam dezamagiți din cauza pasivității oamenilor. Urma ca și noi să renunțăm la ideea de a participa.
Cu o săptămână înainte de deadline, Tovissy mi-a zis, că dacă vrem să mergem cu adevărat, trebuie neapărat să căutam pe cineva, că asta e ultima șansă. Eu personal am vorbit cu o colegă de a mea, și până la urmă i-am putut convinge. Eram deja 3. Off.. greu a fost... Oare vom mai reuși să găsim persoane? Tot ne-am gandit la două fete din anul I., comunicare. Am vorbit cu ele, și până la urmă am reușit să-i convingem și pe ele. WOW... o echipa întreagă. The dream comes true! Ah da ... bucuria n-a ținut mult, deoarece, când s-a format echipa era deja vineri și deadline-ul era luni. Așa că am avut 2 zile, să elaborăm și noi o campanie de PR pe tema reciclării. În ziua următoare n-am putut să ne întalnim toți, așa că a rămas numai duminica. Ultima zi.... știam că avem foarte puțin timp, dar plin cu speranțe și cu idei am început realizarea proiectului. Când am început era deja ora 4, terminarea proiectului ne-am plănuit pe la ora 12, ca să putem trimite în timp. Am făcut un fel de brainstorming, să vedem ce idee are fiecare membru, după aia am început elaborarea planului nostru. În timp ce noi ne gândeam, timpul trecea, poate mai repede decât veneau ideile noastre... La 10 seara ne-am trezit, că planul de campanie era gata, însă ceva totuși lipsea din el. Ceva plus... știam că atunci că ar trebui să avem idei, însă eram prea obosiți. Entuziasmul dispăruse odată cu trecerea timpului. Dar deodată, din senin a apărut plusul acela, acela care a lipsit din tot proiectul, acela pe care am căutat-o pe tot parcursul zilei... La ora 3 noaptea era gata proiectul nostru de comunicare pe reciclare. N-am putut termina în timp așa cum ne-am plănuit, însă eram foarte bucuroși că am terminat și am reușit să găsim și plusul acela .
Luni dimineata am trimis aplicarea. Când am aflat că am fost acceptați în concurs, nici nu ne venea să credem. Abia atunci am realizat ce putem face dacă suntem un team adevărat, și dacă vrem ceva cu adevărat. Cam așa a fost prima noastră experiență dinaintea preselecției la Olimpiadele Comunicării.

Last Minute....

Cred ca în viaţa fiecărui student ultimul moment joacă un rol principal. Viaţa noastră de zi cu zi e plin cu deadline-uri şi pot să spun ca deja suntem obişnuiţi cu asta, face parte din viaţa noastră ... mai ales din viaţa studenţilor. Poate ca nici n-am putea să trăim fără ei :). Deşi suntem informaţi în timp despre deadline-uri, avem boala „studenţească” să lăsăm pe tot pentru ultimul moment. Aşa s-a întâmplat şi în cazul echipei noastre, când ne-am pregătit proiectul pentru OC. Deşi am fost informaţi din timp când va fi deadline-ul, noi ne-am apucat de proiect in ultimul minut.... şi iar am avut o experienţă de neuitat cu renumitul last minute...