Au fost odată... Olimpiadele Comunicării

A trecut ceva vreme de când am fost în capitală pentru a participa la preselecţii. Ce gust mi-a rămas în minte de atunci? Parcă toată istoria m-ar fi împins să ajung mai deep în ceea ce priveşte munca în echipă şi rolurile atribuite fiecărui membru în parte. E nevoie de multă muncă şi răbdare. Altfel totul capătă o umbră un pic amăruie. Entuziasmul piere încetul cu încetul.
Am pornit de la neuroni, idei şi vise... poate conexiunile s-au uzat pe parcurs. Emoţiile trăite la valoarea maxima parcă au scurtcircuitat puţin reţeaua. Aşteptări prea mari, drumul obositor ca să ajungem la destinaţie... M-am întrebat de multe ori: A meritat oare toată osteneala? Şi totuşi, a meritat. Nu pentru că am participat la Olimpiadele Comunicării, ci pentru că în cadrul Echipei Deep am avut parte de momente de neuitat. Într-un fel a fost o experienţă unică.
Despre Olimpiade... mai bine ne-ar fi dat să rezolvăm o ecuaţie de gradul 3, decât să ne amăgim că or să ne aprecieze pentru originalitate şi ideea în sine. Ajunşi acolo şi văzând artileriile grele în materie de suport tehnic pentru prezentare, ne-am uitat cu o oarecare mândrie la foile mâzgâlite pe care le-am împărţit frăţeşte ca să aibă fiecare ceva de ţinut în mână :) Lefter Popescu era într-un fel numele ce ne caracteriza privind suportul tehnic. Ne bazam pur şi simplu pe neuronii noştrii şi pe corectitudinea şi maturitatea boardului de preselecţie. Greşeală fraţilor! Dacă doriţi să ajungeţi mai departe de pragul preselecţiilor, luaţi laptopul, prezentarea ppt, sau tot ce vă trece prin cap şi poate fi cărat înăuntrul clădirii ca să vă exprimaţi conceptul fără a da loc neînţelegerilor. Să vadă omu' color pe alb, că asta e ideea voastră pentru campanie. Mici trucuri, dar posibil cu efect imediat. Adică imaginaţi-vă cum arăta Echipa Deep după nici nu mai ştiu câte ore de călătorie cu maxi de la Tg Mureş până-n Bucureşti... aţi prins ideea? Parcă am fi fost Echipa Deep Sh*t. Feţe obosite, ţinută cât se poate de lejeră, de am fi intrat de pe stradă în adevăratul sens al cuvântului.
Oricum, eram o echipă plină de speranţe şi cu încredere în propriile atuuri. Devotamentul faţă de acest proiect totodată ne-a consolidat cunoştinţele legate de lumea dură a advertisingului. Dacă nu eşti pe fază când trebuie, vei fi nevoit să lupţi din răsputeri ca să ajungi din nou în postura de a dovedi.
Vreţi la Olimpiade? Aveţi suportul meu, însă aveţi grijă, învăţaţi mai întâi câte ceva din greşelile altora, că din feedback-ul juriului n-o să aveţi ce descifra... pentru că de fapt nu prea am primit feedback la preselecţii. Poate dumnealor consideră chiar şi 1 minut de critică un fel de serviciu care nu se dă gratis, sau şi mai bine, o ofertă cu steluţă.
Succes la proiectele voastre de vară, poate ne întâlnim la Olimpiadele Comunicării şi la anu'!

Pune suflet în ceea ce faci!

Când am scris povestea noastră de dinaintea preselecţiei n-am făcut-o pentru concursul de bloguri. Pur şi simplu vroiam să dau de ştire acelora, care ne vizitau blogul ce a fost şi cum a fost dinainte. Ce a însemnat pentru noi Olimpiadele Comunicării şi de ce ne-am apucat de Am încercat să nu omit nici o secvenţă importană din istoria echipei. Scriu şi acum "istorie", pentru am început pregătirile în urmă cu un an!La anunţarea concursului de bloguri am pus întrebarea: ce avem de pierdut? Absolut nimic, din contră, avem numai de câştigat! N-am văzut blogurile concurente în această categorie, aşa că nu ştiam ce şanse avem!
Când am aflat vestea că blogul nostru, dintre 11 bloguri înscrise a căştigat premiul I. la categoria A. 1 Cea mai bună poveste a perioadei de înscrieri, m-am bucurat enorm, şi nu pentru cărţile căştigate, ci pentru că munca noastră a avut roade!

O campanie de fundraising rupt in 2!

Vreau să scriu despre campania de fundraising a echipei. Bucureşti e departe de Târgu Mureş. Ca să ajungi acolo ai nevoie de bani. Noi ne-am gândit şi la această problemă. Suntem studenţi, aşa cum sunteţi (majoritatea) şi voi!
Mizând că ne vom califica în finală, am calculat că avem nevoie de aprox. 1500 RON pentru cheltuielile de transport pentru toată echipa.
Aşa am ajuns la concluzia (în urmă cu câţiva luni buni) că vom organiza o campanie de străngere de fonduri. Avem noi o asociaţie (Asociaţia PR Alpha) care s-a oferit să ne deie cadrul juridic pentru acest proiect. Am făcut un dosar cu "oferta media" care conţinea o descriere despre echipă, despre eveniment (Olimpiadele Comunicării) şi am pornit în căutarea sponzorilor! Nu ne-am dus doar să cerem, ci ofeream în schimb: mediatizare. Aveam în gând să facem tricouri pentru membri echipei, iar pe spate să imprimăm informaţii despre sponzori.
Am găsit o firmă (Masterdruck) care s-a oferit să facă acest lucru (tot în sponzorizare).
Am mers la sediul firmelor din Mureş şi am prezentat oferta noastră. Nu conta eforful depus, nici timpul. Timp de aproape o săptămână umblam în lung şi în lat oraşul. Prima firmă care ne-a sponzorizat a fost NETT FRONT SRL (www.nettfront.ro) din Nazna, Mureş. Dorim să mulţumim şi pe această cale ajutorul lor. Aveam planuri mari, şi liste lungi cu firme la care am fi dorit să mergem. Dar n-a fost să fie! N-am ajuns în finală, aşa că n-am putut duce la bun sfârşit planul nostru... poate la anul!

Aproximativ 10 minute...

Când am ajuns, totul părea mai diferit decât mi-am imaginat. Am urmat săgeţile călăuzitoare şi am trecut de pragul porţii. Am urcat pe nişte scări, am trecut pe la recepţie apoi ne-am aşezat la o masă situată în capătul holului. Cu toţii arătam de parcă am fi căzut din cer, oboseala şi-a pus amprenta pe noi. Totuşi eram bine dispuşi, ne alimentam din glume şi zâmbete :)
Era clar că am ajuns într-un stadiu care nu avea loc pentru stres sau griji, am trecut de la suprafaţa lucrurilor la ceva mai deep... nu conta că n-aveam accesorii (laptop cu prezentarea .ppt, print preparat după o reţetă japoneză, desene sau creioane colorate) ce să ne ajute la prezentare, aveam încredere unul în celălalt şi asta conta cel mai mult. Relaxare totală cu un strop de nerăbdare. Cam aşa vedeam eu acele momente de dinaintea prezentării.
Atmosfera a devenit şi mai destinsă, când am început să vorbim cu cei doi tineri, care supravegheau uşa fermecată. Amândoi erau de treabă şi poate la fel de obosiţi ca şi noi. Pe această cale vreau să le mulţumesc pentru întâmpinarea lor plăcută şi sinceră. A fost în momentul optim :)
Apoi am intrat, am prezentat şi am ieşit. Atât, nici măcar n-am aşteptat să ne anunţe că s-a scurs timpul acordat echipei noastre.

Preselecţiile şi capitala ("Bucureşti, Bucureşti, capitală dragă ce eşti...")

Vineri, 19 aprilie a fost o zi lungă pentru toată echipa. Ne-am trezit toţi pe la 5 jumate, ca să ajungem în staţia de maxi-taxi (Târgu Mureş). După o călătorie de 6 ore am ajuns în capitală. Ne-am liniştit abia când am coborât din maxi-taxi. În timpul călătoriei de multe ori am avut senzaţia (ca şi ceilalţi din echipă) că nu vom ajunge niciodată la destinaţie. Şoferul conducea ca un criminal. A fost o uşurare când ne-am dat jos din maxi-taxi în Băneasa. A fost pentru prima oară când am călcat pe urmele lui Bucur. Ne-au sunat, spunând că îndată ce sosim, să întrăm, pentru că prezentrările merg mai repede. Din Băneasa ne-am grăbit să ajungem până la Centrul Metropolitan. Ajunşi la faţa locului, am aşteptat aproape o oră să intrăm. Eram cu toţii obosiţi. Drumul ne-a stors energia! Oboseala a alungat şi emoţiile. Doar stăteam calm pe scanune şi aşteptam. Apoi a venit rândul nostru. Eu eram poate cel mai obosit, pentru că abia puteam să-mi deshid gura, când am vrut să formulez o propoziţie, abia pentru a treia oară am reuşit. Apoi a mers mai bine. Juriul a avut o singură remarcă în ceea ce priveşte campania. Am terminat înainte ca cei de afară să anunţe expirarea timpului. De atunci aşteptăm rezultatele...

Pe stradă eram din nou energizaţi, poate ne-a ajutat aerul de Bucureşti.

Când aşteptam să întrăm am avut ocazia să vedem cum se pregăteau ceilalţi pentru prezentare.
Unii cu laptopuri, o tonă de hârtie, machete, şi noi doar cu formularele în mână. Unii au venit în fuste doar de cca. 10 cm lungime, credeau că aşa vor putea impune membrilor masculi (Căpănescu şi Naumovici). Eu cred că a fost în zadar toată silinţa lor... Şi încă ceva! Eu zic că ar trebui să facem diferenţă între creativitate şi prostia umană. Sau ca să fi creativ trebuie să fi şi prost? Da, sunt de acord cu Hotea (Saatchi&Saatchi) că omul în creaţie trebuie să fie NEBUN, dar numai şi numai când e vorba de actul de creaţie... Mă rog, asta e doar o părere personală! Poate că se caută clovni în publicitate cine ştie... Dacă poţi să fi clovn, poţi să intri şi în publicitate?

No, seriously...

I was going to write stuff today, but someone has come round with wine, so I'm drinking instead.
You know it makes sense. :D

Istoria echipei DEEP - istoria noastră

Totul a început cu un mail trimis de mine pe 30 mai 2006, în care anunţam intenţia mea de a participa la ediţia curentă (2007). Am avut aşteptări poate prea mari, fiindcă nu s-a grăbit nimeni să se alătureze. După câteva săptămâni am avut o discuţie cu Kinga Danguly şi a zis că vrea şi ea. Apoi a venit colega Edina Székely. Eram deja trei în echipă, aveam numele, şi nu peste mult timp logo-ul. Apoi a urmat o pauză până în toamnă. Atunci am aflat că Edina pleacă în Marea Britanie. La începutul anului universitar am rămas numai noi doi (Kinga şi eu). Ne-am pus la treabă şi am lansat o mini-campanie de recrutare (direct-mail, indoor). Nu peste mult timp au început să soseacă mailurile. Jacsó Ágota a fost prima, care ne-a contactat, apoi Ágota Sütő şi pe urmă Szidónia Pál. În sfărşit echipa era completă. Am avut o serie de întâlniri, până în decembrie. Nu eram prezenţi toţi de fiecare dată. Atunci s-a decis: "Toată lumea să fie prezent!" Vă întrebaţi, ce făceam la aceste meetinguri? În primul rând făceam cunoştinţă, apoi vorbeam despre PUBLICITATE. Ce înseamnă pentru fiecare, ce percepţie avem despre acest domeniu, ce experienţă, care sunt noutăţile, şi cum ne închipuim că va fi la Olimpiade în 2007. Am făcut chiar şi o bibliografie, care conţinea câteva titluri (elementare cred eu) pe care urma să le "studiem"! Pe lângă asta glumeam, căte odată eram trişti, obosiţi, dar urmând filozofia FISH! încercam SĂ FIM ACOLO!

N-am uitat nici de Crăciun de membri echipei, făcând pentru toţi o felicitare "DEEP X-mas Card" în care uram toate cele bune. În sesiune (ianuarie-februarie) a urmat iarăşi o pauză, apoi ne-am întâlnit din nou. Am pus la bază un plan de marketing (despre care voi scrie altă dată), pe care urma să-l punem în practică.

Din păcate Ágota Jacsó avea prea multe preocupări (2 facultăţi, membru activ în asociaţia studenţească, examenul de şofer), aşa că pe 15 martie ne-a dat de ştire, la un ceai hawaian, că nu vrea să ne "dezamăgească", dacă face ceva, vrea s-o facă cu tot sufletul, aşa că părăseşte echipa. Imediat după asta am început cu toţii căutările. De data asta pe căi directe :) Nu peste mult timp îl aveam în echipă pe Lehel Mátyus. Eu, personal eram fericit (şi continui să fiu) pentru că aveam un membru, care era "the cold mind of the team". El este student la calculatoare, are altă mentalitate, şi asta e foarte bine! Nu peste mult timp, după plecarea lui Ágota Jacsó şi Szidonia Pál urma să ne părăsească, din păcate au intervenit nişte probleme medicale, şi a zis că e mai bine să plece, pentru "siguranţa" echipei! Înscrierile începuse de mult timp, şi noi eram doar 4! S-a oferit să ne ajute în continuare. Astfel iarăşi au început căutările, mailurile pentru al 5-lea membru. Am "purtat tratative" cu mai multe persoane, dar la final a venit Melinda Trombitás şi Csilla Zöldi. Acum eram 6. Csilla aştepta răspuns la un job, aşa că ne-am înţeles, că ea va fi "membru de schimb". Am început să lucrăm pe temă. Cu toţi căutam pe net, am încercat să luăm legătura cu soldaţi, şi să discutăm cu ei. Kinga a găsit multe informaţii folositoare. Melinda a vorbit cu un prieten de al ei, de unde am aflat câteva lucruri interesante. Csilla şi Lehel făceau diferite variante pentru logo-ul echipei, dar pe urmă am rămas la una anterioară. Norocul neuronului (serios, e neuron!) a fost să fie "ciudat".

După Paşti ne-am adunat pentru bătălia finală în Cetatea Medievală, dar n-a fost să fie... doi dintre noi n-au reuşit să ajungă (din motive întemeiate), aşa că am stat şi am discutat (brainstorming cu multe idei interesante)! Mai aveam 5 zile până la data finală. Timpul trecea de nici n-am observat că au rămas doar 3 zile. Am sunat-o pe Ágota Sütő să stabilim o oră, când ne putem întâlni. Atunci a ieşit la iveală că ea nu vine. A fost o neînţelegere foarte mare. Ne-a zis la întâlnirea precedentă că nu poate să vină, numai că noi am înţeles altceva. Ea are două sesiuni (fiind înscrisă la două facultăţi), examenul de licenţă, banchetul, sesiunea ştiinţifică, aşa că am înţeles-o cu toţii. Bine că era şi Csilla cu noi (asul din mânecă).

Duminică (penultima zi) ne-am adunat (versiunea finală a echipei) şi ne-am pus pe treabă. Am lucrat mai mult de 11 ore, de la oara 14:00 până la ora 3:15.

Brainstorming, cola, brainstorming, covrigei. Nu e bine! O luăm de la capăt! Ne-am îndepărtat prea mult de la insight-ul propus, trebuie luat toul de la capăt. Atunci Kinga a venit cu ideea cea mare, pe care ulterior am pus-o pe output. Pe la trei toată lumea era K.O. Melinda săraca a adormit pentru un timp. Mai aveam un pic şi terminam.... La 4 eram la un net club şi trimiteam formularul!

Luni dimineaţa pe la 8 eram pe net la faculatate, şi trimiteam din nou, ca să fim siguri! Atunci m-a sunat Dl. Balaci (îi mulţumim mult de tot pentru apelul respectiv) şi ne spunea că sunt probleme cu formularul de înscriere. Era ceva legat de editarea în OpenOffice.org Mai aveam 4 ore să copiem datele într-un alt fişier. Nu găseam în campus un calculator care să aibă instalat Office. Apoi a venit salvarea, am intrat într-un laborator şi am rezolvat problema: am trimis din nou formularul. Ne-am liniştit abia când am citit feedback-ul: totul e OK!

Cam asta ar fi povestea noastră! (Până la înscriere)

Cine nu ajunge să citească tot, îi propunem o soluţie mai rapidă, să se uite la imaginea din jos, care prezintă istoria echipei scurt şi (sperăm) pe înţelesul tuturor!

impresii

Poate a fost vreo turbulenţă în aer, când am început să contemplăm despre echipă şi participare. Şi am pornit pe acest drum ca şi cum am fi sărit în adâncuri. Start cu nelămuriri, apoi multe discuţii... am vrut distracţie, am primit distracţie, chiar dacă un pic mai altfel.
Era o scurtă perioadă când mă gândeam că incertitudinile legate de vom avea sau nu al cincilea coechipier ne vor costa scump în privinţa evoluţiei. Apoi s-a rezolvat şi au pierit norii gri. Albastrul cerului îmi zâmbea promiţător.