DEEP thoughts...

Abia a început anul 2008, şi deja vine primăvara... primesc din ce în ce mai multe mailuri de la groups-ul Olimpiadele Comunicării. A trecut încă un an, plin de experienţe noi, poate am devenit mai matură, poate m-am scufundat în diferite activităţi. Îmi aduc aminte cu plăcere cum a fost să participăm la olimpiade, şi mai ales cum am reuşit să formăm o echipă. Logo-ul (neuronul jucăuş şi îndrăzneţ) şi numele de echipă DEEP parcă semnala trecerea unui prag, când omul deja se gândeşte în perspectivă, analizează posibilele consecinţe ale acţiunilor sale...
Privind în urmă, caut răspunsul la întrebarea care a rămas cumva în aer... eram o echipă bună? Ce am fi putut face altfel, ca lucrurile să fi mers mai bine? Nu m-am împăcat cu gândul că nu am primit un feedback complet pe munca noastră, pe ideile implementate în acea campanie. Oare am fi fost capabili să creăm ceva mai valoros?
Echipa a rămas în minţile noastre, o amintire dulce-amăruie, ca mireasma florilor de primăvară...

Sentimente

Venind vorba de amintiri, echipă şi ce a mai rămas din ea... m-am gândit destul de mult despre experienţa pe care am avut-o atunci, şi ce ne preocupă pe fiecare în parte azi. E interesant cum la sfârşit parcă a pierit naivitatea, şi ne-am confruntat cu realitatea. Asta e, timpul te învaţă, că nu se rezumă totul la o realizare, căci aşa ar muri acel sentiment de a încerca şi a încerca din nou. Echipa există în minţile noastre, e acolo, şi sunt sigură că nu sunt regrete. Am învăţat multe de atunci, trebuie să ai o strategie pe termen lung, apoi disecată în paşi mărunţi pentru a obţine rezultatul dorit. Ideea în sine poate fi oricât de genială, dacă nu eşti atent la detalii când eşti pe punctul de a da lovitura, n-ai făcut altceva, decât să oferi acel produs pe gratis unei alte persoane, care ştie ce şi cum să facă. Să construieşti pe baze solide e o cale sigură. Noi ne-am asumat riscul de a fi mai verzi, mai cu capetele în nori. Dar n-am renunţat la vise nici azi, şi nu cred că o să vină vreodată ziua în care să spun nu mai pot...

Deadline - dead rhyme

De la OC 2007 a trecut mai bine de jumătate de an şi abia acum ajung să scriu pe acest blog - ieşit din blogosferă şi uitat de ceva vreme. Cam după trei luni de la încercarea noastră (nereuşită de altfel) de a pătrunde în mintea juriului, am reuşit să realizăm şi tricourile pentru membri echipei. Unele deja uitaseră că au făcut parte din această echipă, aşa că n-au mai vrut tricourile. N-am nimic de spus împotriva lor, timpul e căruia încerc să reproşez totul, sau dau vina pe lipsa acestuia. În fine, contează că până la urmă tot au fost făcute. Ceea ce am învăţat din asta: e uşor să promiţi ceva, dar e mult mai greu s-o şi respecţi!

Au fost odată... Olimpiadele Comunicării

A trecut ceva vreme de când am fost în capitală pentru a participa la preselecţii. Ce gust mi-a rămas în minte de atunci? Parcă toată istoria m-ar fi împins să ajung mai deep în ceea ce priveşte munca în echipă şi rolurile atribuite fiecărui membru în parte. E nevoie de multă muncă şi răbdare. Altfel totul capătă o umbră un pic amăruie. Entuziasmul piere încetul cu încetul.
Am pornit de la neuroni, idei şi vise... poate conexiunile s-au uzat pe parcurs. Emoţiile trăite la valoarea maxima parcă au scurtcircuitat puţin reţeaua. Aşteptări prea mari, drumul obositor ca să ajungem la destinaţie... M-am întrebat de multe ori: A meritat oare toată osteneala? Şi totuşi, a meritat. Nu pentru că am participat la Olimpiadele Comunicării, ci pentru că în cadrul Echipei Deep am avut parte de momente de neuitat. Într-un fel a fost o experienţă unică.
Despre Olimpiade... mai bine ne-ar fi dat să rezolvăm o ecuaţie de gradul 3, decât să ne amăgim că or să ne aprecieze pentru originalitate şi ideea în sine. Ajunşi acolo şi văzând artileriile grele în materie de suport tehnic pentru prezentare, ne-am uitat cu o oarecare mândrie la foile mâzgâlite pe care le-am împărţit frăţeşte ca să aibă fiecare ceva de ţinut în mână :) Lefter Popescu era într-un fel numele ce ne caracteriza privind suportul tehnic. Ne bazam pur şi simplu pe neuronii noştrii şi pe corectitudinea şi maturitatea boardului de preselecţie. Greşeală fraţilor! Dacă doriţi să ajungeţi mai departe de pragul preselecţiilor, luaţi laptopul, prezentarea ppt, sau tot ce vă trece prin cap şi poate fi cărat înăuntrul clădirii ca să vă exprimaţi conceptul fără a da loc neînţelegerilor. Să vadă omu' color pe alb, că asta e ideea voastră pentru campanie. Mici trucuri, dar posibil cu efect imediat. Adică imaginaţi-vă cum arăta Echipa Deep după nici nu mai ştiu câte ore de călătorie cu maxi de la Tg Mureş până-n Bucureşti... aţi prins ideea? Parcă am fi fost Echipa Deep Sh*t. Feţe obosite, ţinută cât se poate de lejeră, de am fi intrat de pe stradă în adevăratul sens al cuvântului.
Oricum, eram o echipă plină de speranţe şi cu încredere în propriile atuuri. Devotamentul faţă de acest proiect totodată ne-a consolidat cunoştinţele legate de lumea dură a advertisingului. Dacă nu eşti pe fază când trebuie, vei fi nevoit să lupţi din răsputeri ca să ajungi din nou în postura de a dovedi.
Vreţi la Olimpiade? Aveţi suportul meu, însă aveţi grijă, învăţaţi mai întâi câte ceva din greşelile altora, că din feedback-ul juriului n-o să aveţi ce descifra... pentru că de fapt nu prea am primit feedback la preselecţii. Poate dumnealor consideră chiar şi 1 minut de critică un fel de serviciu care nu se dă gratis, sau şi mai bine, o ofertă cu steluţă.
Succes la proiectele voastre de vară, poate ne întâlnim la Olimpiadele Comunicării şi la anu'!

Pune suflet în ceea ce faci!

Când am scris povestea noastră de dinaintea preselecţiei n-am făcut-o pentru concursul de bloguri. Pur şi simplu vroiam să dau de ştire acelora, care ne vizitau blogul ce a fost şi cum a fost dinainte. Ce a însemnat pentru noi Olimpiadele Comunicării şi de ce ne-am apucat de Am încercat să nu omit nici o secvenţă importană din istoria echipei. Scriu şi acum "istorie", pentru am început pregătirile în urmă cu un an!La anunţarea concursului de bloguri am pus întrebarea: ce avem de pierdut? Absolut nimic, din contră, avem numai de câştigat! N-am văzut blogurile concurente în această categorie, aşa că nu ştiam ce şanse avem!
Când am aflat vestea că blogul nostru, dintre 11 bloguri înscrise a căştigat premiul I. la categoria A. 1 Cea mai bună poveste a perioadei de înscrieri, m-am bucurat enorm, şi nu pentru cărţile căştigate, ci pentru că munca noastră a avut roade!

O campanie de fundraising rupt in 2!

Vreau să scriu despre campania de fundraising a echipei. Bucureşti e departe de Târgu Mureş. Ca să ajungi acolo ai nevoie de bani. Noi ne-am gândit şi la această problemă. Suntem studenţi, aşa cum sunteţi (majoritatea) şi voi!
Mizând că ne vom califica în finală, am calculat că avem nevoie de aprox. 1500 RON pentru cheltuielile de transport pentru toată echipa.
Aşa am ajuns la concluzia (în urmă cu câţiva luni buni) că vom organiza o campanie de străngere de fonduri. Avem noi o asociaţie (Asociaţia PR Alpha) care s-a oferit să ne deie cadrul juridic pentru acest proiect. Am făcut un dosar cu "oferta media" care conţinea o descriere despre echipă, despre eveniment (Olimpiadele Comunicării) şi am pornit în căutarea sponzorilor! Nu ne-am dus doar să cerem, ci ofeream în schimb: mediatizare. Aveam în gând să facem tricouri pentru membri echipei, iar pe spate să imprimăm informaţii despre sponzori.
Am găsit o firmă (Masterdruck) care s-a oferit să facă acest lucru (tot în sponzorizare).
Am mers la sediul firmelor din Mureş şi am prezentat oferta noastră. Nu conta eforful depus, nici timpul. Timp de aproape o săptămână umblam în lung şi în lat oraşul. Prima firmă care ne-a sponzorizat a fost NETT FRONT SRL (www.nettfront.ro) din Nazna, Mureş. Dorim să mulţumim şi pe această cale ajutorul lor. Aveam planuri mari, şi liste lungi cu firme la care am fi dorit să mergem. Dar n-a fost să fie! N-am ajuns în finală, aşa că n-am putut duce la bun sfârşit planul nostru... poate la anul!