Totul a început cu un mail trimis de mine pe 30 mai 2006, în care anunţam intenţia mea de a participa la ediţia curentă (2007). Am avut aşteptări poate prea mari, fiindcă nu s-a grăbit nimeni să se alătureze. După câteva săptămâni am avut o discuţie cu Kinga Danguly şi a zis că vrea şi ea. Apoi a venit colega Edina Székely. Eram deja trei în echipă, aveam numele, şi nu peste mult timp logo-ul. Apoi a urmat o pauză până în toamnă. Atunci am aflat că Edina pleacă în Marea Britanie. La începutul anului universitar am rămas numai noi doi (Kinga şi eu). Ne-am pus la treabă şi am lansat o mini-campanie de recrutare (direct-mail, indoor). Nu peste mult timp au început să soseacă mailurile. Jacsó Ágota a fost prima, care ne-a contactat, apoi Ágota Sütő şi pe urmă Szidónia Pál. În sfărşit echipa era completă. Am avut o serie de întâlniri, până în decembrie. Nu eram prezenţi toţi de fiecare dată. Atunci s-a decis: "Toată lumea să fie prezent!" Vă întrebaţi, ce făceam la aceste meetinguri? În primul rând făceam cunoştinţă, apoi vorbeam despre PUBLICITATE. Ce înseamnă pentru fiecare, ce percepţie avem despre acest domeniu, ce experienţă, care sunt noutăţile, şi cum ne închipuim că va fi la Olimpiade în 2007. Am făcut chiar şi o bibliografie, care conţinea câteva titluri (elementare cred eu) pe care urma să le "studiem"! Pe lângă asta glumeam, căte odată eram trişti, obosiţi, dar urmând filozofia FISH! încercam SĂ FIM ACOLO!
N-am uitat nici de Crăciun de membri echipei, făcând pentru toţi o felicitare "DEEP X-mas Card" în care uram toate cele bune. În sesiune (ianuarie-februarie) a urmat iarăşi o pauză, apoi ne-am întâlnit din nou. Am pus la bază un plan de marketing (despre care voi scrie altă dată), pe care urma să-l punem în practică.
Din păcate Ágota Jacsó avea prea multe preocupări (2 facultăţi, membru activ în asociaţia studenţească, examenul de şofer), aşa că pe 15 martie ne-a dat de ştire, la un ceai hawaian, că nu vrea să ne "dezamăgească", dacă face ceva, vrea s-o facă cu tot sufletul, aşa că părăseşte echipa. Imediat după asta am început cu toţii căutările. De data asta pe căi directe :) Nu peste mult timp îl aveam în echipă pe Lehel Mátyus. Eu, personal eram fericit (şi continui să fiu) pentru că aveam un membru, care era "the cold mind of the team". El este student la calculatoare, are altă mentalitate, şi asta e foarte bine! Nu peste mult timp, după plecarea lui Ágota Jacsó şi Szidonia Pál urma să ne părăsească, din păcate au intervenit nişte probleme medicale, şi a zis că e mai bine să plece, pentru "siguranţa" echipei! Înscrierile începuse de mult timp, şi noi eram doar 4! S-a oferit să ne ajute în continuare. Astfel iarăşi au început căutările, mailurile pentru al 5-lea membru. Am "purtat tratative" cu mai multe persoane, dar la final a venit Melinda Trombitás şi Csilla Zöldi. Acum eram 6. Csilla aştepta răspuns la un job, aşa că ne-am înţeles, că ea va fi "membru de schimb". Am început să lucrăm pe temă. Cu toţi căutam pe net, am încercat să luăm legătura cu soldaţi, şi să discutăm cu ei. Kinga a găsit multe informaţii folositoare. Melinda a vorbit cu un prieten de al ei, de unde am aflat câteva lucruri interesante. Csilla şi Lehel făceau diferite variante pentru logo-ul echipei, dar pe urmă am rămas la una anterioară. Norocul neuronului (serios, e neuron!) a fost să fie "ciudat".
După Paşti ne-am adunat pentru bătălia finală în Cetatea Medievală, dar n-a fost să fie... doi dintre noi n-au reuşit să ajungă (din motive întemeiate), aşa că am stat şi am discutat (brainstorming cu multe idei interesante)! Mai aveam 5 zile până la data finală. Timpul trecea de nici n-am observat că au rămas doar 3 zile. Am sunat-o pe Ágota Sütő să stabilim o oră, când ne putem întâlni. Atunci a ieşit la iveală că ea nu vine. A fost o neînţelegere foarte mare. Ne-a zis la întâlnirea precedentă că nu poate să vină, numai că noi am înţeles altceva. Ea are două sesiuni (fiind înscrisă la două facultăţi), examenul de licenţă, banchetul, sesiunea ştiinţifică, aşa că am înţeles-o cu toţii. Bine că era şi Csilla cu noi (asul din mânecă).
Duminică (penultima zi) ne-am adunat (versiunea finală a echipei) şi ne-am pus pe treabă. Am lucrat mai mult de 11 ore, de la oara 14:00 până la ora 3:15.
Brainstorming, cola, brainstorming, covrigei. Nu e bine! O luăm de la capăt! Ne-am îndepărtat prea mult de la insight-ul propus, trebuie luat toul de la capăt. Atunci Kinga a venit cu ideea cea mare, pe care ulterior am pus-o pe output. Pe la trei toată lumea era K.O. Melinda săraca a adormit pentru un timp. Mai aveam un pic şi terminam.... La 4 eram la un net club şi trimiteam formularul!
Luni dimineaţa pe la 8 eram pe net la faculatate, şi trimiteam din nou, ca să fim siguri! Atunci m-a sunat Dl. Balaci (îi mulţumim mult de tot pentru apelul respectiv) şi ne spunea că sunt probleme cu formularul de înscriere. Era ceva legat de editarea în OpenOffice.org Mai aveam 4 ore să copiem datele într-un alt fişier. Nu găseam în campus un calculator care să aibă instalat Office. Apoi a venit salvarea, am intrat într-un laborator şi am rezolvat problema: am trimis din nou formularul. Ne-am liniştit abia când am citit feedback-ul: totul e OK!
Cam asta ar fi povestea noastră! (Până la înscriere)
Cine nu ajunge să citească tot, îi propunem o soluţie mai rapidă, să se uite la imaginea din jos, care prezintă istoria echipei scurt şi (sperăm) pe înţelesul tuturor!
No comments:
Post a Comment